Avantaje SRL-D

Avantaje SRL DPotrivit legislatiei actuale persoanele care doresc sa demareze o afacere si care nu au mai detinut calitatea de actionar, asociat sau membru al organelor de conducere ale unei întreprinderi din Spatiul Economic European, si care înfiinteaza pentru prima data o societate cu raspundere limitata în conditiile Legii nr. 31/1990 se pot încadra în categoria de “întreprinzatori debutanti”, si ca atare pot înfiinta o societate de tip “SRL-D”.
Avantajele demararii unei afaceri cu un SRL-D sunt de doua tipuri: pe de o parte scutiri la plata unor taxe la înfiintare si în primii 3 ani de activitate, iar pe de alta parte accesul la anumite facilitati de finantare pentru pornirea si dezvoltarea afacerii.

Conform OUG nr. 6/2011 si a modificarilor aduse prin Legea nr. 97/2014 microîntreprinderea apartinând întreprinzatorului debutant (S.R.L. – D) beneficiaza de urmatoarele facilitati fiscale:
1. scutirea de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori (CAS angajator), pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariati, angajati pe perioada nedeterminata.
Aceasta perioada constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, pentru calculul drepturilor se utilizeaza câstigul salarial mediu brut lunar.
Conditii:
a)   pentru fiecare salariat, scutirea se acorda doar pentru veniturile salariale lunare care se încadreaza în limita câstigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior [pentru luna decembrie 2015 acesta era de 2930 lei].
b)   maxim pentru 4 angajati, obligatoriu cu contract de munca pe perioada nedeterminata.
2. scutirea de la plata taxelor pentru operatiunile de înmatriculare efectuate la oficiile registrului comertului pentru înregistrarea microîntreprinderii.
Atentie: rezervarea numelui firmei nu intra în categoria taxelor scutite. Pentru a rezerva numele firmei cel care doreste sa-si înmatriculeze o societate trebuie sa achite o taxa de 72 ron.

În ceea ce priveste facilitatile de finantare, societatile de tip “SRL – D” pot beneficia de:
1. acordarea de catre A.I.P.P.I.M.M. a unei alocatii financiare nerambursabile de maximum 10.000 euro, reprezentând cel mult 50% din valoarea proiectului aferent planului de afaceri prin care se propune dezvoltarea afacerii.
2. garantii acordate pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizarii planurilor de afaceri acceptate de A.I.P.P.I.M.M., de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii – S.A. — I.F.N. (F.N.G.C.I.M.M.), pâna la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro sau echivalentul în lei.
Practic un întreprinzator debutant, care nu are cei 10.000 euro pentru a asigura cei 50% din banii cu care el trebuie sa contribuie la dezvoltarea afacerii, poate solicita un credit, iar garantiile pentru acest credit vor fi acoperite în proportie de 80% de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Important de retinut: în 2011, la lansarea programului, puteau sa constituie un “SRL – D” doar persoanele sub 35 de ani. Aceasta limitare a fost scoasa în 2014, si ca atare oricine îndeplineste criteriile de “întreprinzator debutant”, indiferent de vârsta, îsi poate face un S.R.L. – D.

În cazul în care va intereseaza si care ar putea fi eventualele dezavantaje ale unui start-up cu un SRL-D va recomandam articolul “Avantajele si dezavantajele demararii unei afaceri cu un S.R.L.-D”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: