Cât de profitabila poate fi o ferma care isi vinde laptele prin intermediul automatelor ?

O afacere mica la care s-au gandit foarte multe persoane care au pamant la tară este infiintarea unei ferme cu vaci de lapte. Multi agricultori care au investit in astfel de mici ferme de vaci de lapte sunt insă nemultumiti de profiturile obtinute din această afacere.
In functie de sezon si de regiune, marii procesatori oferă pentru un litru de lapte intre 90 de bani si 1,25 lei. La 90 de bani pe litru micii fermieri declară că afacerea nu este deloc rentabilă iar cei care au si ceva credite in sold ajung falimentari. Dar pană la urmă trăim intr-o economie in care pretul se fixează pe baza cererii si a ofertei si atata timp cat marii procesatori au posibilitatea să importe din Polonia lapte la preturi cuprinse intre 80 si 90 bani pe litru acestia nu vor fi dispusi să plătească producătorilor romani preturi mai mari.
In aceste conditii fermierii romani care doresc să supravietuiască nu au decat 2 solutii:
– sa-si crească eficienta in fermă investind in cele mai noi tehnologii si aplicand modele eficiente de organizare;
– valorificarea laptelui prin vanzarea directă către consumatorii finali.

In timp ce pentru fermele de mari dimensiuni solutia cea mai bună o reprezintă eficientizarea activitătii si optimizarea costurilor si vanzarea in continuare către marii procesatori, pentru micii fermieri cea mai bună solutie o reprezintă vanzarea directă către consumatorii finali. Acesta se poate face fie prin livrarea la domiciliul clientului sau vanzarea in „stil traditional” in standurile din pietele agroalimentare, fie mai nou, prin vanzarea laptelui crud prin intermediul automatelor de lapte.
Din variantele de vanzare directă enumerate mai sus in mod evident cea mai bună solutie o reprezintă vanzarea laptelui proaspăt prin intermediul automatelor de lapte, care pemite desfacerea zilnică a unor cantităti ce variază de la 200 litri la 2.000 litri (in functie de numărul automatelor si amplasamentul acestora). Vanzarea la automate se face pe bani „cash” la clientii ocazionali si pe bază de cartelă (cip) pentru abonati. Un singur dozator bine amplasat poate aduce si 400 de abonaţi. Pretul de vanzare al laptelui este in general cuprins intre 2,8 lei si 3 lei pe litru, ceea ce, fată de pretul pe care il primesc de la marii procesatori, inseamnă un plus la vanzare de 1,55 pana la 2,15 lei.
Pentru cumpărători este o afacere extrem de bună deoarece de la aceste automate pot cumpăra lapte natural 100% la un pret de 3 lei, in timp ce laptele ce se găseste pe rafturile supermarket-urilor costă intre 3,5 si 4,9 lei.
Este foarte adevărat că vanzarea prin intermediul automatelor de lapte presupune si niste costuri suplimentare de operare. Trebuie angajată o persoană care să se ocupe de „gestionarea” automatelor, apar costuri cu transportul laptelui, pentru functionarea automatelor e nevoie de energie electrică si apă, se plăteste o chirie pentru spatiul in care e amplasat automatul, investitia efectuată trebuie recuperată, s.a.m.d.. Conform informatiilor furnizate de fermierii care s-au apucat deja de acestă afacere, in cazul vanzarii prin automate costurile totale de productie cresc cu cca. 70-75%. La prima vedere această crestere a costurilor pare spectaculoasă (75%), dar la o ferma cu vaci de lapte de mici dimensiuni (20-40 capete) este normal, deoarece angajarea unui singur om in plus inseamnă destul de mult ca pondere in costuri.
Desi cresc costurile ceea ce este important este că pentru micul fermier cresc si profiturile.
Intr-o lună, in cazul in care reuseste să producă si să vandă la automate 400 litri/zi, profitul sau va creste cu cca. 12.000 – 13.800 RON, ceea ce este foarte mult. Mai mult decat atat, aceste profituri suplimentare fac de multe ori diferenta dintre femierii care obtin profit si cei care inregistrează pierderi. La ora actuală cea mai mare parte a micilor fermieri care isi vand laptele marilor procesatori declară că „merg in pierdere”.

Cu alte cuvinte pentru micii fermieri vanzarea prin intermediul dozatoarelor de lapte este o cale de a face diferenta intre succes si faliment. Nu este deloc simplu deoarece investitiile ce trebuie efectuate sunt relativ mari (din punctul de vedere al micului fermier) iar birocratia la fel de mare, dar tinand cont de profiturile ce se pot obtine efortul merită facut.

Atentie:
– au dreptul să vandă lapte crud prin intermediul automatelor doar cei care detin ferme de vaci;
– micului fermier isi va putea vinde cu usurintă marfa prin intermediul automatelor doar dacă este neplătitor de TVA. Dacă cifra sa de afaceri trece de 65.000 Euro el va fi nevoit ca la pretul de vanzare să adauge si TVA-ul aferent.

Vă recomandăm să cititi articolul referitor la „reglementarile pentru vanzarea directa a laptelui crud prin intermediul automatelor.

2 Responses to Cât de profitabila poate fi o ferma care isi vinde laptele prin intermediul automatelor ?

  1. soso spune:

    chiar cautam asa cv … dar totusi te doboara astia cu controalele cred tre sa fie un zid ca doar e romania :))

    • miciafaceri spune:

      Si in alte tari din UE exista bariere similare. Din pacate, chiar daca in Romania nu avem cele mai mari impozite din UE, exista alte „bariere” care ii descurajeaza pe antreprenori

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: